End Polio Now, eveniment dedicat luptei contra poliomielitei

Data publicării:
25.10.2019
End Polio Now, eveniment dedicat luptei contra poliomielitei
Fii la curent cu activitatea RCB
Completarea informațiilor de mai sus reprezintă acordul dumneavoastră pentru preluarea, prelucrarea, păstrarea și transmiterea datelor cu caracter personal strict în scopul ofertării și desfășurării relațiilor comerciale conform cu Regulamentul (UE) 2016/679 prezentat în politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal Rotary Club Bucuresti.
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Distribuie

Joi, 24 octombrie 2019, ora 19.30, în Amfiteatrul Mare al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București a avut loc evenimentul medical End Polio Now, dedicat Luptei Contra Poliomielitei, boală infecțioasă contagioasă cruntă, de cele mai multe ori asimptomatică, care se manifestă prin paralizie în rândul copiilor de mai bine de două secole.

End Polio este un proiect al Rotary Internațional, organizație de Serviciu Comunitar la nivel global, singurul ONG cu statut de membru la ONU, cu o istorie de 114 ani și care numără ca membri, pe toate continentele, 1.2 milioane de Voluntari și încă 0.8 milioane prin organizațiile partenere din Familia Rotary (Rotaract și Interact).

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când Rotary a început să pună în practică un vis și un ideal: Eradicarea Bolii pe Mapamond. Și suntem foarte aproape. În fiecare an sunt raportate mai puține cazuri, iar acest lucru se datorează efortului comun făcut de Rotary alături de parteneri: UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății și Fundația Bill și Melinda Gates.

Fundația Fundația Bill și Melinda Gates donează către cauză, la fiecare 1 dolar strâns de Rotary, încă 2 dolari. Adică 1=3 dolari pentru End Polio. Acest parteneriat puternic este reînnoit anual și are o vechime de 10 ani.

Pentru că în 2019 a apărut un semnal mare de alarmă, incidența bolii pe glob față de 2018 a crescut cu 300%, și chiar dacă în România nu s-au mai raportat cazuri din 1992, noi Rotarienii simțim că putem avea un rol activ în întrajutorarea celor în nevoie. Ca atare, acest eveniment, prin construcția lui, își dorește să atingă mai multe obiective.

Mai întâi de toate dorim să conștientizăm opinia publică despre boală si ravagiile pe care le face ea în țările afectate din Asia și Africa. La nivel academic, evenimentul aduce, ca lectori, somități din domeniu de talie națională și mondială:

  • Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel
  • Prof. Univ. Dr. Andrei Firică
  • Asist. Univ. Dr. Paul Iordache

La nivel simbolistic vom ilumina în roșu și galben (culorile proiectului) Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, așa cum fac și alte capitale ale lumii, îndemnând oamenii să facă donații, timp de o lună, deoarece End Polio presupune mai ales strângere de fonduri pentru imunizarea copiilor din zonele afectate sau predispuse la epidemie.

În final, mesajul pe care îl transmite Rotary Internațional este unul de a fi People of Action (Oameni de Acțiune) care se implică activ în rezolvarea problemelor atât la nivel de Comunitate cât și la nivel Global. Te așteptăm și pe tine să te alături acestui efort mondial!

#endpolionow
www.endpolio.org